Deschide bine ochii, pentru ca esti atras intr-o directie gresita din care ai putea avea numai de pierdut. E o pista falsa, furat fiind de niste iluzii frumoase la prima vedere, dar cand vei ajunge la capat, iti vei da seama ca au fost doar himere. Analizeaza mai atent fiecare detaliu, nu lasa doar patima sa te impinga de la spate, pentru ca e...
În dimineaţa zilei de 12.11.2011, la orele 10.50, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost anunţat prin apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că, pe Drumul Naţional 2, pe raza oraşului Voluntari a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a unui bărbat. De asemenea, am fost sesizaţi că autorul a părăsit locul accidentului.
La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă, care a demarat cercetările în vederea identificării şi depistării autorului accidentului.
În acest sens, au fost efectuate următoarele activităţi, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea:
-efectuarea cercetării la faţa locului
-au fost audiaţi trei martori oculari ai accidentului
- a fost descoperit autoturismul abandonat, pe raza oraşului Voluntari
-cercetarea criminalistică a autovehiculului, ridicare, sigilare, transportare la I.P.J. Ilfov, unde s-a recercetat autoturismul.
-au fost descoperite plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale autovehicului
-au fost audiate alte două persoane găsite în apropierea locului în care a fost abandonat autoturismul
-a fost dat în consemn la frontieră cetăţeanul chinez, Y.B., proprietarul autoturimului
- echipa de cercetare s-a deplasat la spitalul Sfântul Pantelimon pentru a se afla starea victimei
-proprietarul autoturimului a fost interceptat de către Poliţia de Frontieră Otopeni în momentul în care acesta a intrat în ţară, venind din Shanghai via Amsterdam
-are loc audierea lui Y.B., stabilindu-se că utilizatorul autoturismului este C.L, de 25 de ani, ale cărui semnalmente furnizate de martori corespund cu descrierea făcută de proprietar
-se fac verificări prin intermediul Oficiului Român pentru Imigrări şi se stabileşte că C.L. a părăsit teritoriul României, trecând prin punctul de Poliţie Frontieră Otopeni, intrând în zona de frontieră securizată, restricţionată, cu acces limitat doar pentru pasageri şi o parte din personalul aeroportuar
- din verificările efectuate, se stabileşte că avionul autorului a decolat cu destinaţia Paris, cetăţeanul chinez având legătură din aeroportul francez către Shanghai. Totodată, operatorul Air France ne transmite că biletul de avion al lui C.L. a fost achiziţionat în data de 12.11.2011, printr-o agenţie de turism
-în baza cercetărilor efectuate, se dispune începerea urmăririi penale împotriva lui C.L.
Parchetul confirmă I.U.P. şi dispune punerea în mişcare a acţiunii penale solicitând Judecătoriei Buftea emiterea mandatului de arestare preventivă şi a mandatului european de arestare.
-dosarul penal este înaintat Judecătoriei Buftea, care ordonă arestarea preventivă a lui C.L. pentru o perioadă de 30 de zile, fiind emise mandatele menţionate
-mandatele sunt transmise Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională,
- autorităţile franceze operează arestarea lui Chen Linjie, cu 15 minute înainte de decolarea cursei Air France către Shanghai.
SURSA: IPJ Ilfov