Cheltuielile pe care le faci azi au scopul de a aduce putina bucurie in jurul tau. Esti generos, desi cam cheltuitor, dar nu te uiti la bani cand e in joc bucuria unor persoane la care tii. Ai fi in stare sa oferi cate un pic la toata lumea, dar pentru ca aceasta e o utopie, alegi un grup ceva mai restrans si le daruiesti ceva din ceea ce ai....
Marţi, 14 iunie 2011, unul dintre artiştii legendari ai muzicii rock, Alice Cooper le-a oferit celor prezenţi la Arenele Romane din Bucureşti un spectacol incitant. Concertul a făcut parte din cadrul turneului “No More Mister Nice Guy: The Original Evil Returns!“
Iris a deschis o seară memorabilă
Seara a început în jurul orelor 18:30, atunci când a fost permis accesul publicului în incinta Arenelor Romane. O oră mai târziu, pe scenă urca trupa Iris. Cristi Minculescu şi colegii săi au pregătit atmosfera pentru spectacolul ce avea să urmeze, făcând o scurtă incursiune în discografia trupei. “Îngerii goi”, “Pe ape”, “Cât aş vrea să zbor”,” Somn bizar”, “Strada ta” au fost câteva dintre cântecele interpretate de Iris. Spre final, Cristi Minculescu le-a mulţumit celor prezenţi şi organizatorilor, adăugând la sfârşit un simplu “Pa!”, însă din boxe au început să se audă primele sunete ale piesei “Floare de iris”, spre bucuria fanilor prezenţi. După aproape o oră de cântat, Iris a încheiat repertoriul cu piesa “Mereu împreună”.
Alice Cooper a arătat cum este rock-ul teatral
După retragerea de pe scenă a celor de la Iris, cei din echipa lui Alice Cooper au început sa aranjeze scena, pentru spectacolul cu care s-au prezentat. Punctual, la ora 21:00, Alice Cooper şi-a făcut apariţia pe scenă şi nu oricum: artistul a început cu piesa “Black Widow”, aşezat pe un postament foarte înalt. Accesorizat chiar cu picioare de păianjen ataşate de antebraţe, asemenea unei arahnide, Alice Cooper a coborât de pe postament spre finalul piesei. “Brutal planet”, “I’m 18”, “Under my wheels”, “Billion dollars babies”, “No more Mr. Nice Guy” au fost următoarele piese interpretate.
Pentru fiecare piesă, Alice Cooper şi-a schimbat ţinuta sau a creat suspans printre spectatori prin felul în care interpreta piesa. Artistul şi-a dirijat colegii şi publicul, a cântat cu un şarpe înfăşurat în jurul gâtului, a îmbrăcat jachete pline de ţinte şi sclipici şi a alergat pe toată suprafaţa scenei, dovedind o energie demnă de invidie, având în vederea vârsta sa înaintată.
“Hey stoopid” a fost prima dintre piesele care i-au făcut pe cei din public să cânte la unison cu Alice Cooper şi să se dezlănţuie. Au continuat pe cântecele “It is my body” şi “Halo of flies”. Piesa care le-a urmat a fost anunţată de artist prin mesajul scris pe spatele cămăşii sale: “Bite your face off”. Alice Cooper a folosit cât mai mult şi într-un mod cât mai teatral recuzita de pe scenă. Pentru “Only women bleed” şi “Cold ethyl”, artistul s-a jucat cu un manechin ce reprezenta o femeie: a dansat cu păpuşa, a îmbraţişat-o, pentru ca în câteva minute s-o arunce prin toată scena. La piesa “Frankenstein”, pe scenă a apărut o marionetă gigant, ce înfăţişa personajul amintit în versuri.
Artistul a folosit o recuzită surprinzătoare în timpul concertului
“Poison” a fost probabil una dintre piesele mult aşteptate de fani, şi pe care Alice Cooper a cântat-o acompaniat de public. Au urmat piesele “Wicked young man” şi “Killer”, piese la care pe scenă a apărut o ghilotină. Spre emoţia celor din primele rânduri, Alice Cooper şi-a aşezat capul sub ghilotină, în vreme ce călăii săi întrebau publicul dacă doresc sau nu execuţia. Iar după câteva secunde de suspans, lama ghilotinei a căzut, secerând… capul unei marionete ce semăna cu artistul.
Sursa iconcert.ro