Ai facut parte dintr-un grup cu care ai colaborat bine o vreme, dar acum asocierea voastra se apropie de sfarsit. Nimic nu e vesnic, nici prieteniile, nici iubirile, nici colaborarile, deci de acum inainte trebuie sa continui pe cont propriu. Ai invatat ceva din colectivul in care te-ai aflat, dar totul se termina aici. Chiar si cele mai bune...
Partidele din Opozitie au stabilit in cadrul intalnirii de ieri de la Palatul Parlamentului sa isi uneasca eforturile pentru a darama Guvernul Boc printr-o motiune de cenzura, urmand ca apoi sa constituie un guvern de criza care sa organizeze in 6 luni alegeri anticipate. Liderul liberal, Crin Antonescu, a declarat ca nu s-au discutat inca numele ministrilor sau al viitorului premier, care va prelua fraiele guvernului dupa ce Guvernul Boc va cadea, precizand doar ca acesta va fi "un independent cu credibilitate".